Arhiva articole Hrvatska grancica Administratia

SEDINTELE CONSILIULUI LOCAL DIN CARASOVA
luni, 25 martie 2019

     În data de 28.02.2019, începând cu ora 9,00, la Căminul Cultural din comuna Caraşova a avut loc şedinţa ordinară a Consiliului Local. Ordinea de zi a şedinţei a cuprins 6 proiecte de hotărâre şi capitolul Diverse.

dsc_0003.jpg     La primul punct de pe Ordinea de zi, consilierii locali au aprobat proiectul de hotărâre privind desfințarea postului de paznic de pășune, nejustificându-se menținerea acestuia în continuare întrucât fondul forestier al comunei Carașova a fost dat spre administrare Ocolului Silvic Banatul Montan SA, urmând ca aceștia să preia și pășunile împădurite de pe raza comunei. Consilierii locali au mai aprobat și planul de lucrări de interes local pentru anul 2019 și anume, întreținerea bazei sportive din comuna Carașova, lucrări de curățare a resturilor vegetale aflate pe marginea drumurilor comunale și a terenurilor intravilane, precum și întreținerea zonei centrale (biserică, Căminul cultural, parcuri) din comuna Carașova. Toate aceste lucrări vor fi realizate, la solicitarea primarului, de către una dintre persoanele majore și apte de muncă din familia beneficiară de ajutor social.

     În ceea ce privește proiectul de hotărâre privind concesionarea prin licitație publică a imobilului compus din clădire și teren în suprafață de 930 mp, acesta a fost votat în unanimitate. Este vorba despre cererea depusă de către SC Milovan Construct SRL prin care solicita concesionarea imobilului situat în vecinătatea terenului de fotbal din localitatea Carașova pentru amenajarea unui depozit de materiale și desfășurarea unor activități economice. Consilierii consideră oportună concesionarea acestui imobil, fiindcă prin aceasta vor crește veniturile la bugetul local, se vor crea noi locuri de muncă, dar și prin amenajarea clădirii, zona respectivă va recăpăta un aspect îngrijit. De asemenea, consilierii locali au ales pentru următoarele trei luni un nou președinte de ședință, în persoana domnului Ifca Petru, membru PNL.

 20190131_090701.jpg    La capitolul Diverse, consilierii au dorit să afle care este stadiul proiectelor aflate în derulare în comuna Carașova. Astfel primarul i-a informat că au reînceput lucrările la modernizarea iluminatului public, se continuă cu asfaltarea unor străzi din Carașova și se lucrează de zor la extinderea rețelei de canalizare și la realizarea căminelor de branșare a cetățenilor. Primarul speră că la sfârșitul lunii iunie lucrările la canalizare să fie finalizate, iar în luna aprilie să înceapă modernizarea și asfaltarea drumului agricol Kajć.

     Una dintre investițiile importante pentru comunitatea noastră a fost discutată în ședința ordinară din 31.01.2019, când Uniunea Croaților din România a depus o cerere prin care a solicitat Consiliului Local atribuirea unui teren cu o suprafață de 2.700 m în vederea construirii unui Centru cultural sportiv, care să includă, printre altele, și un teren de mini-fotbal sintetic. ”Un asemenea obiectiv ar facilita şi învăţarea limbii materne prin practicarea sportului pe toată durata anului şi ar conferi multe beneficii comunității noastre”, a precizat în expunerea de motive deputatul Slobodan Ghera, președintele Uniunii Croaților. Primarul Bogdan Petru a salutat inițiativa UCR-ului, precizând că va întocmi în acest sens un Proiect de hotărâre pe care îl va prezenta aleșilor locali spre aprobare, după ce Primăria va proceda la dezmembrarea parcelei de teren solicitată de UCR, parcelă situată în spatele blocului de locuințe și a păstrăvăriei din localitate.

Lina Tincul