Arhiva articole Hrvatska grancica Invatamant

SFÂRSIT DE AN SCOLAR
luni, 22 iulie 2019

Joi, 13 iunie, în curtea școlii din incinta Liceului Teoretic Bilingv Româno-Croat Carașova a avut loc festivitatea de încheiere a anului şcolar 2018-2019.

     Ultima zi a anului școlar a fost prilej de bucurie atât pentru elevi și părinți, cât și pentru dascăli, aceștia adunându-se într-un cadru festiv pentru a se bucura de rezultatele celor truditori și pentru a le ura acestora o vacanță binemeritată. Festivitatea de premiere a elevilor cu rezultate deosebite la învățătură a debutat la ora 9, iar cuvântul de deschidere l-a avut, cum era și firesc, directorul instituției de învățământ, prof. Miștoiu Alina, după care a început premierea propriu-zisă. Pentru merite deosebite obtinuţe la învățătură, copiii au fost răsplătiţi cu diplome şi cărți oferite, ca de altfel în fiecare an, de către Uniunea Croaților din România. La sfârșit, directorul instituției de învățământ a ținut să mulțumească tuturor celor care s-au implicat și au contribuit la buna funcționare a liceului, dar şi Uniunii Croaților din România, care se implică constant în educația copiilor. dsc_0002.jpg

     Anul şcolar 2019 - 2020 va începe în 9 septembrie şi se va încheia în 12 iunie. Acesta va avea 35 de săptămâni şi cuprinde semestrul I (9 septembrie - 20 decembrie 2019) şi semestrul al II-lea (13 ianuarie - 12 iunie 2020). Programul „Şcoala altfel” se va desfăşura în perioada 7 octombrie 2019 - 20 mai 2020, pe o perioadă de cinci zile lucrătoare, care să nu coincidă cu aceea a tezelor.

Maria Giurchiţa