Lostrița este cel mai mare pește din apele râurilor de munte, mă refer la cele cu debit mare, unde adâncimea apei atinge în unele locuri chiar și trei, patru metri.

     La noi în țară, în ultimii ani, specia a fost puternic afectată de reducerea habitatului, poluare și braconaj intens, fiind lăsată în voia sorții de organele responsabile de protejarea acesteia, lostrița devenind un pește pe cale de dispariție, din păcate. În Austria, treaba stă cu totul altfel. Nu numai lostrița, dar și celelalte specii de salmonide precum păstrăvul curcubeu, indigen chiar și fântânel, se află într-un stadiu și la un nivel de perpetuare al speciei în plină creștere. Ajutate, bineînțeles, și de asociațiile de pescari din întreagă țară. În asociația de pescari sportivi din care fac parte, și sunt membru pescar de 5 ani de zile, particip împreună cu toți ceilalți membri la introducerea anuală în râuri a puietului de păstrăv curcubeu și lipan. Uneori mai primim de la Asociația Națională a Pescarilor și câteva zeci de puieți de lostriță, aproximativ 100 de bucăți pe an, în două tranșe, pentru a popula o suprafață de 13 km a râului Mur, care este gestionat de asociația noastră și de noi, pescarii. De altfel, râul Mur, este cotat drept unul cu cele mai bune rezultate obținute de pescari la nivel național, la pescuitul lostriței și al păstrăvului curcubeu.

     Lostrița este una dintre cele mai mari salmonide din această familie, ajungând chiar la dimensiuni de 1-2 metri lungime și o greutate de 20-30 kilograme, bineînțeles, în cazuri excepționale. Eu, personal, am prins exemplare frumoase de lostriță, iar cel mai mare era un mascul de 20,5 kilograme și 135 cm, acesta fiind și recordul meu când vorbim despre pescuitul lostriței. Totuși, exemplarele cele mai des întâlnite sunt cele de 3, 4 kilograme, cel puțin în zona unde pescuiesc eu. Lostrița este un pește răpitor foarte lacom, care face mare pagubă printre pești, iar cea mai îndrăgită momeală a acestuia este păstrăvul curcubeu și cel indigen. Ce-i drept, lostrița nu se dă în lături nici de la șobolanii de apă și nici de la bobocii de rață.

     Toamna și iarna sunt anotimpurile îndrăgite ale lostriței de a se hrăni intens, de fapt, ea mănâncă cu delicii tot timpul anului, mai puțin în perioada de reproducere. Însă toamna am avut cele mai bune rezultate la pescuitul lostriței, și nu neapărat exemplare de mari dimensiuni. Anul acesta, în schimb, am prins doar trei lostrițe și niciuna mai mare de 50 cm, asta din cauza frigului, după părerea mea, care întârzie să vină. Merg cel puțin de trei, patru ori pe săptămână pe lângă malul apei, ori e apa tulbure din cauza ploilor din ultima vreme, ori e plină de multele frunze picate din crengile copacilor de pe malul râului care anunță sfârșitul toamnei. În ultima vreme nu prea am avut norocul să găsesc apa râului curată, dar și așa am prins câțiva păstrăvi curcubeu de dimensiuni frumoase și chiar și un clean de peste 50 cm. Insistența dă rezultate aproape de fiecare dată.

     În ultimul timp am insistat foarte mult cu pescuitul și am folosit toate nălucile de top din trusele mele, multe dintre ele lăsându-le amintire pe albia râului, din păcate, însă tot efortul a fost în zadar. Acum mi-am zis că până la sfârșitul lunii noiembrie am să stau cuminte acasă, lângă soba caldă, și o să răsfoiesc o carte cu specific pescăresc lângă un pahar de țuică fiartă și, bineînțeles, ca și pescar hoinar ce sunt, am să visez întotdeauna la marea captură. Sper, cu ajutorul lui Dumnezeu, ca până de Crăciun să mai trec în palmares un exemplar de lostriță de toată frumusețea.

     Și, de ce nu, unul frumos și gustos, ca în anii precedenți, pentru masa de Crăciun.

Petru Miloş