De câteva luni bune a venit un nou coleg de muncă la noi în fabrică și nu mică mi-a fost surpriza să constat că era și el, la fel ca mine, un împătimit al pescuitului la răpitor.

     Şi cum aveam multe subiecte comune de discutat în pauzele de cafea, precum pescuitul păstrăvului și al altori răpitori, am ajuns să ne cunoaștem destul de repede.

     Noul meu prieten a făcut primul pas și mi-a făcut o invitație la pescuit dinspre partea asociației de pescuit unde este membru, o invitație la un pescuit de păstrăv la munte, unde nu aveam voie să reținem decât doi pești. De fapt, doar el putea să îi rețină, eu fiind oaspete nu aveam dreptul să opresc nici un pește.

     Din cauza lipsei ploilor din ultima vreme, debitele râurilor de munte au scăzut destul de mult, la fel și nivelul apei din lacurile de acumulare. Așadar, fie că alegeam să ieșim pe valea unui râu sau că vom opri pe malul unui lac, echipamentul trebuia bine ales și chiar și cele mai mici amănunte nu trebuiau neglijate, cu atât mai mult cu cât urma să pescuiesc pe ape necunoscute.

    Dimineața devreme, în jurul orei 4, am fost gata de drum, totul a fost pus la punct cu mare grijă, mașina încărcată până la refuz și am fost gata de plecare. Aveam cam 130 km de parcurs, pentru că am ales să pescuim pe un râu care ulterior s-a dovedit o foarte bună alegere, nu numai din cauza păstrăvului prins dar și din cauza peisajelor des-prinse parcă din basme. Am parcurs ultimii câțiva kilometri până pa malul râului pe un drum forestier care urma firul văii, unde râul își purta undele. Am trecut pe lângă câteva bulboane, urmate de mici întinsuri ce anunțau locuri numai bune de pescuit, unde păstrăvii ar fi putut găsi adăpost și loc de pândă ideal.

     Am început să pescuim fiecare cu ce se pricepe mai bine, colegul la muscă artificială, iar eu la blinchere. După primele ore de pescuit mi-am dat seama că apa râului este plină cu pește, problema era alta, cu greu aduceam la mal câte un pește mai mare de 30-40 cm. Iar cum noi nu am venit pentru pește mic, trebuia să abordăm o tactică cu totul diferită. Am făcut o pauză de o bere rece pe care am consumat-o cât se poate de repede, alfel riscam să se încălzească din cauza temperaturilor ridicate. Am decis să pescuim în locuri cu apă adâncă și să folosim numai năluci de dimensiuni mari, știind foarte bine că în apa acestui râu se află și exemplare foarte frumoase de lostriță.

    Am urcat foarte mult în amontele râului până am ajuns la o cabană destinată pescarilor și vânătorilor unde puteai fi servit cu gustare rece și bere la halbă, bineînțeles, contra cost. Era ceva minunat, ne-am întâlnit cu alți pescari, am schimbat tactici de pescuit și am zăbovit aproape două ore la cabană. După care am urcat câțiva kilometri, timp în care am prins câțiva păstrăvi dintre care colegul a oprit unul singur pentru soția gravidă. Am hotărât de comun acord să întrerupem activitatea de pescuit și am plecat încetișor la vale pe un drum forestier în speranța că va opri cineva să ne transporte până la locul unde am lăsat mașina colegului, aflată la aproximativ 8 kilometri de mers pe jos. Pe la jumătatea drumului ne-a recuperat un vânător care era singur în mașină, doar cu ceva sare din piatră pe care urma să o ducă animalelor sălbatice. Am ajuns cu bine la mașină în jurul orei 18:00 și am plecat la casele noastre, însă nu înainte de a ne promite ca în sezonul viitor să repetăm incursiunea la pescuit și să revenim cu un elan mai mare și mai multă energie.

Petru Miloş