Un lucru foarte important în pescuitul peștilor mai mari este obosirea acestora în timpul drilului după înțepare, aici mă refer la peștii care depășesc pragul de un kilogram sau chiar și la peștii mult mai mari.

     Frâna mulinetei trebuie să fie în așa fel reglată încât să evite ruperea firului, dar în același timp să asigure înțeparea peștelui. În mare parte, frâna mulinetei trebuie reglată înainte de lansarea liniei cu care pescuim și verificată după fiecare captură sau agățătură.

     Reglarea frânei depinde de forța și mărimea peștelui agățat. Dacă simțim că avem de-a face cu un adversar mai serios, putem relaxa puțin frâna sau și mai bine ar fi să încercăm să ținem peștele în loc cu vârful lansetei ridicat fără să încercăm să recuperăm, pentru a nu-l enerva. Doar se știe că un pescar grăbit sau poate după o dușcă zdravănă de țuică se grăbește să aducă peștele la mal cât mai repede cu putință, iar acesta din urmă devine nervos și reacționează violent. Un astfel de demers din partea pescarului este un lucru greșit din partea pescarului și poate duce la ruperea firului și la pierderea peștelui.

     De cele mai multe ori se întâmplă ca atunci când înțepăm un pește mai mare acesta să nu reacționeze imediat, ci după câteva secunde. În cazul acesta trebuie să profităm de acest interval de timp și să ne pregătim pentru drilul care urmează. Un începător care nu știe acest lucru va începe să mulineze în disperare, mergând înapoi sau înainte, luând la drepta sau la stânga, un lucru foarte greșit într-o situație ca aceasta. Această agitație duce numai și numai la enervarea peștelui, exemplarele mari nu suportă să fie aduse la mal precum o găleată de apă scoasă din fântână.

     În momentul în care peștele dă primele semne de slăbiciune este indicat să încercăm aducerea lui la mal, dar dacă simțim că mai are forța necesară de a ne lua din firul mulinetei, reglăm numaidecât frâna și lăsăm peștele să mai obosească puțin, nu ne grăbim și nu îl enervăm.

     De cele mai multe ori peștele mare înțepat se oprește singur cu fața în curent, după care rămâne într-o poziție de rezistență foarte fermă, cu mișcări din cap sau plecări false. Nu vă lăsați păcăliți de aceste manevre ale peștelui, asemenea cazuri le întâlnim doar când pescuim pe râuri cu debit mare și cu adâncimi cuprinse între 3-4 metri unde ne putem trezi la capătul firului cu pești de 10 sau chiar și 15 kg. De asemenea, recomand evitarea tragerii peștelui la mal cu lanseta curbată la maxim, peștele este cel care trebuie să cedeze la presiune și să se ridice singur la suprafață. Iar atunci când a ajuns la suprafața apei, putem avansa și recupera peștele cu mâna sau, și mai bine, cu ajutorul minciogului.

     De-a lungul vieții, de când mă știu cu undița în mână, am avut parte de foarte multe capturi semnificative de clean, păstrăv, șalău, știucă, dar și de foarte mulți pești pierduți din cauza unor neglijențe pur și simplu copilărești. Totul s-a datorat faptului că nu am avut răbdarea necesară aducerii peștelui la mal cu o oarecare măsură.

     Însă cu trecerea timpului și a anilor am dobândit și această răbdare, un lucru foarte important în pescuitul peștilor mai mari. Tocmai de aceea doresc să îndrum tinerii pescari să aibă o răbdare uimitoare cu peștii mari pe care au norocul să-i prindă și le doresc să aibă continuitatea unei lungi vieți pe malul apei. Fire întinse (aproape) tuturor pescarilor!

Petru Miloş