Mi-am pregătit totul cu o zi înainte şi am luat cu mine şi uneltele de pescuit pentru Dunăre, dat fiind faptul că fluviul se află la câţiva paşi de Nera. Fiindcă nu am găsit nici un prieten dispus să-şi piardă timpul hoinărind după scobar, am decis să plec singur. M-am trezit la ora 3,30 dimineaţa şi am plecat la drum. Cum prin vene îmi curge sânge de pescar la răpitor am hotărât să-mi încerc norocul pe Dunăre mai întâi. Am ajuns pe la 5,45 şi până mi-am pregătit băţul s-a crăpat de ziuă, cel mai potrivit moment de a începe pescuitul la răpitori precum şalăul, avatul, somnul, etc.

     Am oprit la „Baba-Kaja”, imediat după satul Pescari, actualmente Coronini şi am ales pentru început un vobler de 7 cm, roşu cu alb, de suprafaţă. După jumătate de oră de pescuit n-am capturat nimic impresionant, doar 2 avaţi la 200-300 g. Am schimbat voblerul cu unul de adâncime, în speranţa capturării vreunui şalău sau somn. După câteva lanseuri am crezut că a dat norocul peste mine fiindcă voblerul s-a blocat ca şi cum ar fi fost atacat de un şalău mare. Însă în momentul în care am contrat, voblerul s-a rupt, iar truda mea de-a recupera peştişorul de plastic a fost zadarnică. Pierdeam pentru a nu ştiu câta oară voblerul printre copacii scufundaţi în apa marelui fluviu. A ieşit şi soarele, era vremea micului dejun. Am mâncat ceva în grabă şi am decis să mă întorc repede pe râul Nera. Ştiam din experienţă că în zilele de sâmbătă râul este împânzit de pescari sportivi, astfel că era foarte greu să se găsească un loc bun de pescuit scobari sau de parcat maşina. În plus, intenţia mea a fost să rămân şi peste noapte.

     Am ajuns în Moldova Nouă şi mai aveam de trecut dealul Piatra Alba până să ajung la râu. Mi-am amintit atunci că uitasem acasă tot ce înseamnă lichid, - suc, răchie, bere sau vin. Bine că mă aflam în oraş, aşa că am avut de unde să mă aprovizionez. Numai că în locul unui pahar de răchie trebuia să mă delectez cu nişte vodcă, cam scumpă şi nu atât de bună ca ţuica pe care obişnuiesc să o beau acasă.

     Am ajuns pe Nera la ora 10, mi-am instalat tabăra, am momit locul cu nişte cuş-cuş şi am montat două beţe cu peştişor mic, în speranţa capturării unui clean mai mare. Am montat şi băţul cu care urma să dau la scobar, m-am aşezat în scăunel şi a urmat prima lansare după scobar. Cu toate că nu prea le am eu cu scobarul, sunt mai degrabă specialist în capturarea păstrăvului din zonele montane, am considerat că merită încercat. Primele capturi au fost câteva beldiţe şi albituri pe care le-am oprit, binenţeles, deoarece erau bune pentru saramură, dar le puteam folosi şi ca momeală pentru peştii mari. Fiindcă apa era puţin tulbure şi foarte adâncă în locul în care pescuiam, m-am gândit că voi avea parte de o captură bună, însă, de toate am prins, numai scobar nu.

     După masă am luat o hotărâre care nu mă caracterizează, aceea de a pleca acasă. Pe la ora 4,30 mă aflam deja pe la Giurgiova, în drum spre casă, şi am decis că până la lăsarea serii să pescuiesc în aval de satul Goruia, fiindcă ştiam câteva locuri faine. Cuş-cuş aveam destul, iar băţul era cu linia pregătită. Am început să pescuiesc după ce am momit locul şi la a treia lansare am scos primul scobar, după care au urmat încă 4 la intervale scurte de timp. Am mai insistat şi norocul mi-a adus încă 3, nici unul mai mare de jumătate de kilogram.

     Ce să mai zic, eram cel mai fericit om din lume, aveam în traistă peşte de Dunăre, din râul Nera, dar şi din frumosul nostru râu Caraş. Petru Miloş