La începutul lunii octombrie venisem din nou la lucru în Austria şi, cum sezonul de pescuit la păstrăv s-a închis în România, mi-am lăsat ustensilele de pescuit acasă.

      Însă, pe unele râuri din Austria sezonul era încă deschis din cauza speciilor de peşti care se găsesc în ele, lipanul, păstrăvul curcubeu şi lostriţa, bunăoară, aceasta din urmă fiind la noi în ţară o specie pe cale de dispariţie, ea pescuindu-se numai pe baza unor autorizaţii speciale emise pentru pescarii sportivi. Pentru pescarii nesportivi, pentru cei ce o distrug...?

     Aşadar, neavând echipamentul adecvat pescuitului la răpitor, am apelat la cumnatul meu, şi el aflat în Austria, să mi-l împrumute pe al lui, pentru a face câteva ieşiri pe malul unui râu aflat în apropiere de locul unde lucrez. Ce-i drept, cumnatul meu Mario nu era un împătimit într-ale pescuitului şi nu poseda echipamentul potrivit unui asemenea pescuit, dar am reuşit să-mi aleg în cele din urmă o mulineta tip spinning, puţin prea mare pentru pescuitul la păstrăv, o lansetă, tot spining, de 2,40m din carbon, cu acţiune medie-grea, şi un nailon de 0,25, nu prea pe placul meu. Toate bune până aici, însă momelile artificiale lăsau de dorit. Magazinul cu specific pescăresc pe care-l ştiam era închis fiindcă era weekend şi, cum eu sunt o persoană nerăbdătoare, nu aveam puterea să aştept până luni deschiderea magazinului. Aşa că am hotărât să fac o ieşire sâmbătă seara, mai ales că scăpasem, ca de obicei, puţin mai devreme de la serviciu.

     Mai aveam doar două ore până la lăsarea întunericului şi iată-mă pornit, pentru a nu ştiu câta oară, în lumea mea, o lume cunoscută doar de cei iniţiaţi, o lume în care începi să visezi şi totul ţi se pare foarte posibil... Şi cum toamna nu-i ca vara, nici locurile unde pescuisem astă vară nu mai erau aceleaşi. Debitul râului scăzuse vizibil, vadurile cu apa lină erau acoperite acum cu frunze picate din pomii aflaţi pe malul râului, apa era foarte curată şi peştii foarte precauţi. Am început cu o oscilantă de 8 cm, de culoare albastră-argintie, însă aceasta mai mult gonise peştii din acel loc decât să-i atragă. Am schimbat lingura în favoarea unui twistew din silicon, o imitaţie aproape perfectă a beldiţei, am schimbat şi locul urcând câteva sute de metri în amonte, în speranţa unui loc cu capturi mai promiţătoare. Prima captură nu a întârziat să-şi facă apariţia. Era un curcubeu de aproximativ 300gr, pe care l-am eliberat instantaneu datorită reflexului care sălăşluieşte în fiecare pescar sportiv. În acelaşi loc am mai avut parte de încă două capturi, eliberate imediat, şi de două atacuri nehotărâte, ultimul lăsându-mi peştişorul momeală fară codiţă. Aproape se întunecase şi cu toate că iniţial luasem decizia de-a pune capăt pescuitului, ceva îmi tot spunea să mai încerc 2-3 lansări la un vad din apropiere, unde prinsesem mai demult câteva exemplare frumoase de păstrăv.

Petru Miloş